JUDEŢUL COVASNA
COMUNA OZUN
TERENURI AGRICOLE
Comisia locală a comunei Ozun pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, întrunită în şedinţa ordinară din data de 20 decembrie 2010,
analizând unele cereri depuse în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietăţii si justiţiei, precum si unele masuri adiacente,
în baza prevederilor:
– Legii 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările şi completările ulterioare,
– Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. 890 /2005,
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Ca urmare a finalizării clarificării situaţiei juridice a terenurilor agricole de pe raza satului Măgheruş,Comisia Locală a comunei Ozun începe procedura de emitere a Fişelor de punere în posesie pentru persoanele care nu Titlu de Proprietate,dar au o adeverinţă emisă în baza Legii nr.18/1991 pentru suprafaţa de teren stabilită în proprietate ( conform anexelor la Legea nr.18/991 sat Măgheruş), şi folosesc netulburat terenurile pentru care sunt îndreptăţiţi,conform anexei nr.1 la prezenta.
Art. 2. Pentru finalizarea Lg.18/1991 se stabileşte amplasament pentru o suprafaţă de 10.58 ha pentru persoane trecute pe anexa satelor aparţinătoare comunei Ozun conform tabel anexă nr.2,şi începe procedura de emitere a Fişelor de punere în posesie pentru Titlu de Proprietate.
Persoanele interesate vor fi anunţate în scris, se procedează la întocmirea fişelor de punere în posesie în cazul acceptării amplasamentelor oferite.
Art.3.(1)Ca urmare a finalizării clarificării situaţiei existente,Comisia Locală a comunei începe procedura de emitere a Fişelor de punere în posesie pentru o suprafaţă de 46,83 ha teren persoanelor care nu au Titlu de Proprietate,dar sunt înscrise pe anexa nr.39 lista de despăgubiri în baza Legii nr.1/2000 conform anexei nr.3
(2)Lista de despăgubiri în baza legii nr.1/2000 se modifică prin scoaterea persoanelor/micşorarea cvantumului de despăgubiri conform anexei nr.3 la prezenta.
Art.4.Comisia Locală a comunei Ozun propune spre validare Comisiei Judeţene de aplicare al legiilor fondului funciar a cererilor persoanelor care nu au Titlu de proprietate,dar folosesc netulburat terenurile pentru care sunt îndreptăţiţi,şi au depus cereri în baza Legii nr.247/2005 conform anexei nr.4.la prezenta.
Art.5.Comisia Locală stabileşte amplasament şi începe emiterea Fişei de punere în posesie pentru suprafaţa de 2,00 ha teren agricol conform Sentinţei Civile nr.379/1997 trecut pe anexa nr.5. la prezenta.
Art.6.În urma remăsurărilor s-a constatat că parcela nr.cad.748/1/3 înscris pe Titlul de proprietate nr.3747/19697 eliberat numitei Gaspar J Maria pentru o suprafaţă de 0,58 ha în realitate parcela are o suprafaţă de 0,1965 ha.
Comisia locală stabileşte amplsament pentru suprafaţa lipsă de 0,3835 ha în Tarla 107 Parcela nr.cad.1178/4 şi începe procedura de emitere a Fişei de punere în posesie şi corectarea Titlului de proprietate nr.3747/19697.
Persoanele interesate vor fi anunţate în scris,şi se procedează la întocmirea fişelor de punere în posesie în cazul acceptării amplasamentelor oferite.
Art.7.Persoanele nemulţumite de prevederile prezentei,în termen de 10 zile de la afişare/primirea corespondenţei,pot depune contestaţie la comisia locală.
Art.8. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează preşedintele şi secretara Comisiei.
Ozun,la 20 dec.2010
Preşedinte, Secretar,
Lect. univ. dr. Ráduly István Aczél Melinda Cecília
___________________________________________________
MEMBRII:
Murkuly Adél _____________ SzaszMihaly ——————-
Szabó Lenke _____________ Abraham Csaba ————–
Szabó Lenke _____________ Danko Eva ————————