Satul Lunca Ozunului este situat pe malul Râului Negru, locuitorii fiind de etnie română. La recensământul din 2002 satul a avut 189 locuitori. În secolul XVII. contele Mikes din Ozun au colonizat jeleri români în zonă, la început pentru perioada cositului, apoi definitiv pentru lucrări agricole. Astfel s-a format satul. Biserica ortodoxă din sat a fost construită în anul 1990, hramul bisericii fiind Sfântu Vasile cel Mare. 

   Măgheruş este un sat străvechi secuiesc. Numele lui provine probabil de la teritoriile cu alune din zonă. Satul a apărut în 1512 cu numele de Monyijoros, în anul 1567 cu numele de Mogyoros iar în 1678 cu numele de Magyarós (Măgheruş). Începând cu anul 1834 satul se numeşte oficial Sepsimagyarós (Măgheruş). 

   Măgheruş este situat la marginea sudică a Depresiunii Trei Scaune, la ramura nordică a Munţilor Întorsurii, sub Cseretető, la o altitudine de 574 m (foto nr.1). Înălţimi: creştetul Bérc (567 m), creştetul Lármafa (783 m), câmpul Stânii (Esztenamező, 718 m). 

   Conform tradiţiei orale „în apropierea satului se află Kuruchalom (colina curuţilor), unde se odihnesc liderii curuţilor”. Amintirea celor care au luptat pentru libertate este păstrată de mormântul în masă, numit Kuruchalom (colina curuţilor).  

   Populaţia satului: în anul 1567 satul apare cu 9 gospodării. În 1602 sunt 11 gospodării (din care 5 răzeşi, 5 mic boieri şi un soldat domnesc; nume de familii frecvente în sat: Kese, Magyarósi, Zelke, Szőcs, Magyari, Kóré, Tartosi, Jósa), în 1614 satul a avut 31 gospodării, (din care 24 persoane libere, 5 iobagi, 2 jeleri), în 1703 numărul gospodăriilor a fost 27 (dintre care 1 nobil, 9 cu cal şi infanterişti, 7 iobagi, 10 jeleri; în vremea aceea proprietarii de pământ erau contele Mikes şi Henter Mihály). Numărul locuitorilor din 1786 a fost 107 persoane (18 gospodării), în 1829 în sat erau 350 grăniceri. În 1802, pe lângă cei 18 grăniceri, s-au notat 12 familii civile, aparţinând administraţiei locale. Numărul locuitorilor din sat în 1850 a fost 561 (125 gospodării), în 1869 satul avea 612 locuitori (dintre care 463 aparţineau bisericii reformate), 443 locuitori avea satul în 1880, 428 locuitori în 1910, 412 în 1930, 422 în 1941, 339 în 1956, iar în anul 1966 satul avea doar 328 locuitori. La recensământul din 2002 satul a avut 111 locuitori.

   Biserica reformată din sat (foto nr.2) a fost construită în anul 1752; geamurile ei hexagonale, în cercevea din plumb au rămas intacte. Pe balustrada de pe galeria orgăi se văd ornamente de flori. Turnul de clopot şi-a păstrat caracteristicile arhitecturale ale epocii.

   În faţa bisericii se află un stâlp funerar din lemn sculptat, ridicat în anul 2001 în amintirea jurnalistului Kóréh Ferenc (1910-1996), editorul ziarului Székely Nép din Sfântu Gheorghe, colaborator la radioul Vocea Americii. Casa de cultură din sat poartă deasemenea numele lui (foto nr.3).  

    Personalităţi importante: Sepsimagyarósi Bartha László, călător geografic din sec. XVIII, scriitor; (1894-1952), preot reformat, scriitor religios; Fodor János (1899-1969) şi Fodor Sándor (1902-1954) personalităţi publice; Fodor Sándor, autorul monografiei satului; Telch-Dancs Rózsa editor (Toronto).

    Posibilităţi de investiţii: agricultură (în special creşterea animalelor), meşteşuguri, artă populară, turism, turism rural.

   Lisnău Vale s-a format de-lungul pârâului Lisnău. Lisnău Vale are o populaţie de 87 locuitori, conform recensământului din 2002. La hotarul satului, în fosta grădină Temesváry, este un izvor cu gust dulce, sulfuros. Acest izvor era frecventat de bolnavi cu reumatism, iar apa încălzită a izvorului era folosită pentru cure balneare. 

   Aşezarea micuţă are o casă de cultură şi o şcoală generală. Curtea şcolii este locul de desfăşurare a multor evenimente de vară  

   În apropierea satului Lisnău, în partea nordică a creştetului Borzos sau Küszürüs (919 m) se află Cetatea turcă (Törökvár). Se spune că această cetate era legată de cetatea Csigavár din Bicfalău printr-un tunel. Cetatea Barabás se afla pe creştetul Borzos. Există multe legende despre ambele cetăţi. 

   Calea turistică, semnalizată cu triunghi albastru, ne duce de la Lisnău-Vale spre creasta Munţilor Întorsurii, şi anume spre cel mai înalt punct din zonă, pe creştetul Szeredő (1029 m), care este paradisul ghioceilor primăvara (foto nr.1)

   Denumirea localităţii Lisnău vine din limba slavă şi înseamnă „pădure”. În prima jumătate a secolului XIV., Lisnău a fost o aşezare plătitoare de impozite; prima atestare documentară a satului se datează din 1332. 

   Lisnău este situat într-una din văile Munţilor Întorsurii, la marginea estică a Depresiunii Trei Scaune, în valea Pârâului Lisnău. Satul are o populaţie de 447 locuitori, conform recensământului din 2002.

   Dintre atracţiile turistice ale satului amintim biserica reformată din centru, monument istoric (foto nr.1), înconjurat de un gard din piatră, în formă de cerc, rămăşiţe ale cetăţii. Turnul de clopot a fost construit în locul intrării acestei cetăţi. Pe globul de pe turn – ca şi în stema secuiască – se află Soarea şi Luna aurită. În turn putem vedea unul dintre cele mai renumite clopote renascentiste din zonă, ornată cu frunze cu „nervuri din metal”, considerat monument de artă. Acest clopot a fost executat de către meşterul braşovean Lampen Henrik din 1693. Biserica încă mai poartă stilul gotic.  

   În ţintirimul bisericii s-a descoperit groapa comună a victimelor epidemiei de ciumă din anul 1719. În amintirea victimelor, locuitorii din Lisnău au ridicat un stâlp comemorativ din lemn sculptat în 1992 (sculptat de fraţii Haszmann din Cernăuţi). În biserică putem vedea şi placa milecentenariană. În parcul micuţ din faţa clădirii se află monumentul istoric ale celor 50 victime din Lisnău din primul război mondial, înconjurat de zece tei (foto nr.3). Tot aici a fost aşezat stâlpul funerar din lemn sculptat în memoria aniversării de 150 ani de la revoluţia din 1848-49 şi a luptei pentru independenţă din comitatul Trei Scaune 

   În Lisnău mai există o biserică greco-catolică veche (foto nr.2) şi o biserică ortodoxă, care a fost construită în cinstea Sfântului Petru şi Paul. Unul dintre clopotele bisericii ortodoxe a fost turnat în anul 1796.

   În locul bisericii romano-catolice din sat s-a ridicat o capelă nouă în cinstea Sfintei Fecioară în anul 1970. O altă valoare turistică din sat este casa lui Bedő Tivadar.

    Persoane importante născute în sat: Kováts Pál (1630-1695), profesor, cronicar, L. Damó Kálmán (1823-1863), poet, revoluţionar, Dancsuly András (născut în 1921), scriitor, profesor, Vargha Jenő (născut în 1924) chimist, profesor, Kese György (1906-1977), medic, scriitor de specialitate. 

    Posibilităţi de investiţii: industria lemnului, diferite meşteşuguri (de ex. olăritul, căci în zonă se găseşte lut galben de calitate foarte bună), agricultură (în special creşterea animalelor), turism rural.

www.bicfalau.ro

Satul Bicfalău este situat într-o ambianţă pitorească la poalele Munţilor Întorsurii (foto nr.1), înconjurat  de pădure de fag. Prima atestare documentară despre aşezare se datează din 1332. Satul are a populaţie de 379 locuitori conform recensământului din 2002.

   Lângă drumul principal DJ-103 se află şcoala construită de statul maghiar, fiind una dintre cele 400 de şcoli populare construite în anul 1896. Pe faţada ei se află placa comemorativă veche, pe care putem citi: „Cu ocazia existenţei Ungariei de un mileniu”.

   Din vechea biserică reformată fortificată mai există doar turnul oval medieval şi ruinele fortăreţei cu crenel din secolul XVI-XVII (foto nr. 3). Turnul de clopot a fost iniţial fortificat. Cu creneii înguşti acest turn este şi astăzi unic în judeţ. Cupola originală a turnului, numită şi cupola cu lanternă a fost schimbată în cupolă în formă de piramidă în anul 1937, conform proiectului efectuat de Debreczeni László. În locul bisericii gotice mici s-a construit una nouă în anul 1863. Clopotul unic al bisericii, turnat de meşterul braşovean Johannes Neidel în anul 1640, se mai aude şi astăzi. Ceea ce îl face pe clopot şi mai valoros, este faptul, că pe clopot s-a sculptat un text în formă circulară în limbile latină şi maghiară. Cimitirul străvechi din faţa bisericii s-a renovat în anul 2002, pietrele funerare străvechi au fost curăţate şi restabilite.  

   Dintre conacele cu arhitectură frumoasă amintim conacul Simon de pe strada Mare, construită în anul 1793, având o prispă din piatră, cu arcade şi coloane. Tot în această stradă se află casa Jantsó, iar în strada Bisericii putem vedea casa lui Zsigmond Ödön . Această casă are o prispă asimetrică, boltită, arcuită, ornată în stil baroc. Alte conacuri şi case importante: conacul lui Páll Gergely, pe strada Mare, construit în anul 1830, având prispă cu arcadă şi bulumacul porţii din piatră, ornat cu elemente baroce; conaculMolnár de pe dig, datat din anul 1822, cu prispă populară, coloane joase cu arcade, fiind unic în Bicfalău. Alte conacuri considerate monumente de artă sunt: casa Bőjthe – Cseke din anul 1860, casa lui Harkó Lajos, conacul lui Vén – Ábrahám, casa Zátyi, casa lui Páll Gergely etc.

   Turiştii pot vizita cetatea Csiga, situată în mijlocul pădurii Bicfalău, despre care bătrânii încă mai povestesc lucruri stranii: „În cetate era o fântână fără fund, deasupra căreia atârna o găleată din aur”. Din cetate în pivniţă ducea o scară în spirală. Probabil de aici îşi are originea denumirea cetăţii. „Cetatea le-a aparţinut uriaşilor. Ei au construit cetatea, acolo îşi ascundeau comorile. Mulţi au făcut săpături ca să găsească aceste comori”- povestesc bătrânii. Istoria cetăţii Csiga este asociată adeseori cu piatra Décse, aflată pe păşunea numită Pójás

   Pădurea din Bicfalău este foarte bogată în ciuperci şi este deasemenea este un teritoriu de vânătoare excelentă. 

   Din rândul personalităţilor importante născute la Bicfalău numim pictorul şi gravatorul pe aramă Koréh Zsigmond (1761-1793) şi discipolul lui, Bikfalvi Falka Samuel (1766-1825), tipograf şi gravator în aramă, născut însă la Făgăraşi. Aici s-a născut şi lingvistul şi scriitorul de manuale şcolare, Simon Gábor (1857-1907).

   Datorită posibilităţilor de turism din zonă, turismul rural capătă importanţă din ce în ce mai mare. În ultimul timp s-au construit multe pensiuni, case de vacanţă, reconstruite din conacuri vechi (Öregdiófa) sau construcţii noi (Mókus, Téglás). În clădirea fostei primării turiştii pot vizita colecţia etnografică permanentă a Asociaţiei Culturale Bikk-makk.

   Posibilităţi de investiţii: meşteşuguri, artă populară şi turism, turism rural. 

Sântionlunca este sat gemen, situat pe malul drept al Râului Negru, pe partea estică a Câmpiei Frumos, vizavi de Lunca Reci , de-lungul drumului naţional E-574

Satul Sântionlunca de astăzi a fost compus din unirea a două aşezări, şi anume Sântion şi Lunca (1900). La recensământul populaţiei din 2002, Sântionlunca a avut 797 de locuitori.

Prima atestare documentară a satului Sântion se datează din anul 1332; satul şi-a primit numele probabil de la Sfântul Ioan sau Sfântul Ivan

Unirea celor două sate s-a decis în anul 1899. Majoritatea reprezentanţilor din consiliul local doreau denumirea de Sântion, o mică parte dintre consilieri ar fi vrut ca satul să se numească Lunca. Pentru a decide denumirea finală a satului, ei au apelat la ministrul de interne, însă acesta i-a cedat adunării generale excepţională al comitatului Trei Scaune această decizie; adunarea generală însă – luând în consideraţie istoria satului, numărul populaţiei respectiv faptul, că multe familii purtau pe vremea aceea numele satului, a propus în final denumirea de Sântion. Acest eveniment a avut loc în data de 23 martie 1900. Locuitorii din Lunca însă n-au fost de acord cu această decizie şi au apelat la autorităţile supreme în scopul rediscutării cazului. Premierul, luând în consideraţie cererea locuitorilor din Lunca, a decis ca numele celor două sate unite să fie Sântionlunca.

Satul a devenit cunoscut în special datorită primei soţii al scriitorului Jókai Mór, actriţa dramatică, Laborfalvi Róza(născută Benke Judit, 1817 – 1886). Din şirul atracţiilor turistice din sat amintim biserica romano – catolică, monument istoric respectiv capela Szentiványicu turnul husar, în stil baroc. Biserica unitariană din Lunca s-a construit în anul 1826 , în interiorul ei se află o placă comemorativă din 1939, în memoria lui Berde Mózsa (1815-1899), fost lider şi personalitate a revoluţiei din 1848-49.

Conacuri şi curii : Casa Szentiványi, conacul Apor Henter, casa Bucs – Gáll (proiectat de Kós Károly), în faţa căreia se află o poartă secuiască monumentală.

Industria tradiţională de morărit funcţionează şi în zilele noastre.

Personalităţi importante născute în sat: Szentiványi Márkos Dániel (1618-1680), profesor universitar, episcop unitarian, Laborfalvi Berde Áron (1818-1892), profesor universitar, primul rector al universităţii din Cluj, membru al Comitetului Ştiinţific Maghiar, Szentiványi Gábor (1888-1952), prefect al comitatului Trei Scaune, victimă al fostului regim comunist.

Posibilităţi de investiţii: industria alimentară (industria de morărit), agricultură, turism (turism rural) şi alte servicii. Pâinea de casă şi colacul secuiesc (kürtőskalács, foto nr.5) din Sântion sunt foarte recunoscute. Aici trăieşte Fazakas Sándor, meşterul popular al sculpturii în oase