Buget

Hotararea consiliului local

ROMÂNIA
JUDEŢUL COVASNA
COMUNA OZUN

TERENURI AGRICOLE

Comisia locală a comunei Ozun pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, întrunită în şedinţa ordinară din data de 20 decembrie 2010,
analizând unele cereri depuse în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietăţii si justiţiei, precum si unele masuri adiacente,
în baza prevederilor:
– Legii 18/1991 privind fondul funciar, cu modificările şi completările ulterioare,
– Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile si funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG nr. 890 /2005,

HOTĂRĂŞTE

Art. 1. Ca urmare a finalizării clarificării situaţiei juridice a terenurilor agricole de pe raza satului Măgheruş,Comisia Locală a comunei Ozun începe procedura de emitere a Fişelor de punere în posesie pentru persoanele care nu Titlu de Proprietate,dar au o adeverinţă emisă în baza Legii nr.18/1991 pentru suprafaţa de teren stabilită în proprietate ( conform anexelor la Legea nr.18/991 sat Măgheruş), şi folosesc netulburat terenurile pentru care sunt îndreptăţiţi,conform anexei nr.1 la prezenta.

Art. 2. Pentru finalizarea Lg.18/1991 se stabileşte amplasament pentru o suprafaţă de 10.58 ha pentru persoane trecute pe anexa satelor aparţinătoare comunei Ozun conform tabel anexă nr.2,şi începe procedura de emitere a Fişelor de punere în posesie pentru Titlu de Proprietate.
Persoanele interesate vor fi anunţate în scris, se procedează la întocmirea fişelor de punere în posesie în cazul acceptării amplasamentelor oferite.

Art.3.(1)Ca urmare a finalizării clarificării situaţiei existente,Comisia Locală a comunei începe procedura de emitere a Fişelor de punere în posesie pentru o suprafaţă de 46,83 ha teren persoanelor care nu au Titlu de Proprietate,dar sunt înscrise pe anexa nr.39 lista de despăgubiri în baza Legii nr.1/2000 conform anexei nr.3
(2)Lista de despăgubiri în baza legii nr.1/2000 se modifică prin scoaterea persoanelor/micşorarea cvantumului de despăgubiri conform anexei nr.3 la prezenta.

Art.4.Comisia Locală a comunei Ozun propune spre validare Comisiei Judeţene de aplicare al legiilor fondului funciar a cererilor persoanelor care nu au Titlu de proprietate,dar folosesc netulburat terenurile pentru care sunt îndreptăţiţi,şi au depus cereri în baza Legii nr.247/2005 conform anexei nr.4.la prezenta.
Art.5.Comisia Locală stabileşte amplasament şi începe emiterea Fişei de punere în posesie pentru suprafaţa de 2,00 ha teren agricol conform Sentinţei Civile nr.379/1997 trecut pe anexa nr.5. la prezenta.

Art.6.În urma remăsurărilor s-a constatat că parcela nr.cad.748/1/3 înscris pe Titlul de proprietate nr.3747/19697 eliberat numitei Gaspar J Maria pentru o suprafaţă de 0,58 ha în realitate parcela are o suprafaţă de 0,1965 ha.
Comisia locală stabileşte amplsament pentru suprafaţa lipsă de 0,3835 ha în Tarla 107 Parcela nr.cad.1178/4 şi începe procedura de emitere a Fişei de punere în posesie şi corectarea Titlului de proprietate nr.3747/19697.

Persoanele interesate vor fi anunţate în scris,şi se procedează la întocmirea fişelor de punere în posesie în cazul acceptării amplasamentelor oferite.

Art.7.Persoanele nemulţumite de prevederile prezentei,în termen de 10 zile de la afişare/primirea corespondenţei,pot depune contestaţie la comisia locală.

Art.8. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează preşedintele şi secretara Comisiei.

Ozun,la 20 dec.2010

Preşedinte, Secretar,
Lect. univ. dr. Ráduly István Aczél Melinda Cecília

___________________________________________________

MEMBRII:
Murkuly Adél _____________ SzaszMihaly ——————-
Szabó Lenke _____________ Abraham Csaba ————–
Szabó Lenke _____________ Danko Eva ————————

Decembrie 2007

CRONICA DE OZUN

JUDEŢUL COVASNA – COMUNA OZUN

publicaţie trimestrială gratuită

anul II. www.ozun.ro decembrie 2007

Stimaţi cetăţeni ai comunei Ozun,

 

Cu ocazia apropierii sfintelor sărbători de Crăciun, iese încet – încet la suprafaţă dragostea, bunătatea, sinceritatea oamenilor, iar zilele cotidiene negre se transformă în zile pline de strălucire. Spiritul Crăciunului pătrunde nu numai în casele oamenilor ci şi în sufletul lor, devenind mai buni, mai înţelegători cu cei din jur.

În calitate de primar al comunei vă doresc în numele meu şi în numele colectivului din cadrul Primăriei un Crăciun fericit şi un An Nou plin de bucurie, de înţelegere şi cu multe împliniri.

Poate că nu este un moment oportun pentru analizarea realizărilor anului 2007, dar totuşi doresc să lămuresc câteva detalii:

1. În satul Ozun au început lucrările la sistemul de canalizare şi apă potabilă. Lucrările se desfăşoară simultan în patru puncte diferite ale localităţii (str. Gării, Nicolae Bălcescu, Gabor Aron). Conform planului de executare a lucrării finalizarea acestora se face în cursul luni iulie 2008.
În prezent străzile în care s-a lucrat arată jalnic, cu toate acestea rugăm locuitorii să aibă răbdare şi să fie înţelegători, în primăvară se vor putea racorda la cele două sisteme: apă şi canalizare, şi vom proceda la o reabilitare generală pe toate străzile implicate în proiect. Cu contribuţia Dvs. vom reuşi ca până la finele anului 2008 toate străzile, trotuarele din localitate să fie reabilitate pentru ca cetăţenii să poată circula în condiţii civilizate.

2. Am semnat cererea de finanţare pentru proiectul, parc de agrement cu Ministerul Mediului, în acest sens începând cu luna mai şi până în octombrie 2008 să realizăm investiţia.

3. E în curs de pregătire proiectul „ Reabilitarea meandrelor vechi ale Râului Negru şi racordarea lor la matcă.

4. S-a încheiat studiul de fezabilitate pentru sistemul de canalizare şi apă potabilă ale localităţilor Sîntionlunca, Lisnău şi Bicfalău. În urma acestor proiecte Sîntionlunca va primi apa potabilă de la Ozun, iar Bicfalău şi Lisnău se vor alimenta din fântâni comune. Sperăm ca proiectele enumerate mai sus să le putem finanţa din fonduri structurale europene asemenea proiectului parcului de la Ozun. Am dori ca şi cetăţenii acestor sate să beneficieze de condiţii mai civilizate pentru o mai rapidă dezvoltare economică.
De asemenea s-a terminat întocmirea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru renovarea drumului din Măgheruş a căror lucrări se vor începe din 2008.

5. Am făcut comanda pentru proiectul tehnic privind reconstrucţia şi modernizarea şcolii şi casei de cultură din Lisnău – Vale a căror lucrări sunt preconizate tot pentru anul 2008. Acest proiect dă posibilitatea începeri turismului rural din această localitate.

Cred că, cu muncă continuă, cu voinţă şi colaborare, împreună cu dl. viceprimar , cu domnii consilieri şi angajaţii primăriei vom putea duce la bun sfârşit tot ce ne-am propus, pentru că nivelul social – economic al comunităţii noastre depinde de dăruinţa şi bunăvoinţa noastră a tuturor.

dr. Ráduly István

primarul comunei Ozun

Momentul bilanţului

Dând o raită în ograda primăriei am stat de vorbă cu viceprimarul comunei dl. Ábrahám Csaba despre problemele comunei în anul care a trecut şi în cel care urmează.

Ugron Ernő: – Acum în perioada “ bilanţurilor” cum puteţi caracteriza anul care se încheie, în cea ce privesc realizările şi totodată proiectele ne încheiate dacă sunt.

Ábrahám Csaba: – Aş începe cu menţiunea ca în toată activitatea noastră în cea ce priveşte proiectele pe anul în curs am ţinut cont de problemele ridicate şi discutate de către cetăţenii comunei la adunările generale ţinute în fiecare sat la începutul anului. Până şi bugetul a fost împărţit în acest context.

U.E: – În ce măsură aţi reuşit acest lucru, dacă ne puteţi da câteva exemple.

Á.CS: – Nu doresc să fac o enumerare cu ce am realizat în această perioadă, pentru că tot ce s-a făcut se vede. Aş puncta totuşi câteva, realizarea cărora personal îmi dau satisfacţii. Şi mă gândesc aici la reabilitarea pichetelor de pompieri, amenajarea parcurilor pentru copii, instalarea indicatoarelor cu numele străzilor în sate şi aş putea continua. Aş menţiona şi instalarea iluminatului ornamental de pe străzi în timpul sărbătorilor. Confecţionarea acestora s-a reuşit cu costuri minime prin aportul muncitorilor, angajaţi ai primăriei. Ca fapt divers, costul unei steluţe iluminate la preţul peţii ar fi cca. 100 Euro. Cu ajutorul muncitorilor am confecţionat şi tomberoanele de gunoi, băncile şi toate gardurile instalate pe teritoriul comunei.

Á.CS: – Cred că 80 – 85% din proiectele preconizate s-au făcut, dar mai e mult de lucru. E în curs de rezolvare cumpărarea tarei de la Bicfalău, reabilitarea clădirii fostei primării de la Lisnău. Mă îngrijorează starea străzilor din Ozun, dar până nu se termină lucrările de canalizare nu putem face nimic.

U.E:Cu ce gânduri, , dorinţe, porniţi la prag de anul nou

Á.CS: – Pe scurt aş dori să avem în anul care vine putere de muncă, încredere şi răbdare cu cei din jurul nostru, ca împreună să putem pune umărul pentru o comună mai viabilă, pentru un trai mai suportabil. Aş profita de ocazie, să urez tuturor locuitorilor comunei un Crăciun fericit, multă sănătate şi un An Nou plin de satisfacţii.

 

 

 

Crăciunul – bucuria naşterii

Domnului nostru Iisus Hristos

 

Hristos se naşte măriţi-L,

Hristos din ceruri întâmpinaţi-L,

Hristos pe pământ înălţaţi-vă, slăviţi pe

Domnul tot pământul şi cu bucurie

lăudaţi-L popoare că s-a proslăvit.

 

 

Crăciunul – mare bucurie atât pentru cei mici cât şi pentru cei mari. Cu toţii suntem bucuroşi în preajma sărbătorilor, chiar dacă motivele bucuriei fiecăruia dintre noi sunt diferite. Unii ne bucurăm de bradul împodobit, alţii de mulţimea cadourilor primite sau oferite, alţii de zilele libere oferite de sărbători, alţii de bucuria de a petrece câteva zile in sânul familiei şi lista motivelor bucuriei noastre ar putea continua, căci fiecare dintre noi poate găsii măcar un singur motiv pentru a fii bucuros în aceste zile minunate. Şi totuşi, mai sunt o mulţime de oameni, care nu găsesc un motiv pentru care să se bucure, chiar şi nouă, celor bucuroşi, uneori tristeţea se pogoară în inimile noastre, datorită ne recunoaşterii darului suprem care ni se oferă în aceste zile de sărbătoare.

Darul suprem oferit nouă în aceste zile este Însuşi Fiul lui Dumnezeu care se face om, pentru ca pe om sa-l îndumnezeiască. Însuşi Dumnezeu se pogoară ca omul să se poată ridica. Astăzi este începutul mântuirii noastre, de astăzi cu toţii avem un scop foarte bine stabilit, nu mai suntem nişte osândiţi, ci suntem fii a lui Dumnezeu pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu este fratele nostru. Dumnezeu Atotputernic, Dumnezeu creatorul cerului şi al pământului, Dumnezeu cel mai înainte de veci, ni se dăruieşte nouă astăzi sub forma unui prunc înfăşat în scutece pentru a fii bucurie tuturor. Astăzi se uneşte cerul cu pământul, astăzi oamenii cântă împreună cu îngerii, astăzi magii, înţelegând darul, aduc daruri împreună cu păstorii, celui care nouă ni se dăruieşte.

Aşadar să nu uităm că înaintea darurilor noastre, Însuşi Dumnezeu este dăruitorul, şi să avem grijă, ca nu cumva din marea noastră grijă de a oferii daruri, să uităm să primim darul care ni-l dăruieşte Dumnezeu. Să Îl primim în gândurile noastre, în inimile noastre, să ne fie călăuzitor şi povăţuitor la toate gândurile şi faptele cele bune.

 

şi acum te las, fii sănătos şi

vesel de Crăciun, dar nu uita când eşti

voios, române să fii bun.


Anamaria Gurzău


Crăciunul prilej de bucurie


Pe 25 decembrie sărbătorim Naşterea Domnului nostru Isus Hristos. Toţi creştinii aşteaptă marea sărbătoare cu nerăbdare. Elevii, cadrele didactice, desfăşoară o activitate deosebită, aşteptând cu emoţie această sărbătoare. Şcoala noastră, împreună cu şcolile arondate întâmpină marea sărbătoare cu o serie de realizări, care duc la crearea unor condiţii cât mai bune de desfăşurare a procesului instructiv – educativ.

Aici putem aminti, realizarea unor grupuri sanitare moderne la şcolile din Ozun, Bicfalău, Măgheruş. Lunca Ozunului. Dotarea cabinetului de documentare şi informare cu mobilier nou, cu calculatoare.

Noul microbuz Fiat Ducato, creează condiţii mai bune de transport pentru elevii navetişti. Activităţile desfăşurate de elevi, îndrumaţi de cadrele didactice din şcoală, sunt dedicate sărbătorii care se apropie.

Urez tuturor elevilor, părinţilor, şi cadrelor didactice un CRĂCIUN FERICIT.

Dermişek Miroslav

Cronica de Ozun
Redactor şef: Ugron Ernő
Responsabil: primar dr. Ráduly István

Ozun, str. Gabor Áron, nr. 75 judeţul Covasna
Redactat în 200 de exemplare

Conacuri

OZUN



CONACUL PÜNKÖSTI 

(construit în secolul al XVll-lea)

Conacul Pünkösti construit în secolul al XVII-lea, este  considerat monument de artă. Acoperişul său înalt, dublu este o variantă a mansardei populare.  Construcţia populară tradiţională este reprezentată de mai multe clădiri din lemn, cu acoperiş din şindrilă, ca de exemplu casa lui Bába Mózesné datată din prima treime a secolului XIX. şi casa lui Páljános Adolf (fosta cazarma de husari), construită în stil renascentist, la începutul secolului al XIX-lea. Un detaliu foarte frumos este prispa boltită a casei.  În această clădire a funcţionat în trecut biblioteca „Erdélyi Lajos”, iar în anul 2019 se află sub renovare, finanțat din fonduri Europene.

În cursul lucrărilor de renovare începute în anul 2019 a conacului Pünkösti (clasată pe „Lista monumentelor istorice din România”, având codul: CV-II-m-B-13245), s-au găsit grinzi de lemn sculptate cu următorul text pe limba latină: PÜNKÖSTI GYÖRGY SYMBOL[UM] DEUS PROVIDEBIT BALO KLARA AN[N]O 1729 DIEB[US] JUN[II] RENO.

Conform scrisului, clădirea a fost construită deja în secolul al 17.-lea, iar în anul 1810 (datare trecută pe „Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii) a avut loc doar o renovare/extindere a conacului.
(Relatează istoricul Csáki Árpád)

 

 

CASA LUI PÁLJÁNOS ADOLF (fosta cazarmă de husari)

(construit în mijlocul secolului XVIII.)

 

Construcţia populară tradiţională este reprezentată de mai multe clădiri din lemn, cu acoperiş din şindrilă, cum este și casa lui Páljános Adolf (fosta cazarma de husari), construită în stil renascentist în mijlocul secolului al XVIII-lea. Un detaliu foarte frumos este prispa boltită a casei.

 

 

CONACUL TEMESVÁRI

(construit la sfârșitul secolul al XIX-lea)

Fațada principală a clădirii diferă total de fațada dinspre grădină. Bustul feminin și masculin, care servește drept ornament al porții, reprezintă și structura celor două fațade. Fațada principală care se axează pe simplitate, pe simetrie, este simbolul principiului masculin, și fiind construit cu elemente neorenascentiste și clasiciste, oferă imaginea unui conac. În axa centrală a acesteia s-a construit un portic cu timpanon, susținut de stâlpuri, a cărui fronton, în locul blazonului familiei păstrează simboluri religioase: inima arzătoare a lui Hristos, ancora și o cruce. Aceste simboluri au fost puse probabil fiindcă în 1911 familia Temesvári a dobândit calitatea de nobil, dar conform registrelor regelui, acesta nu au primit drept de utilizare a unui blazon. În jurul ferestrelor așezate simetric se observă decorațiuni renascentiste (perioada târzie) din tencuială care imită piatra naturală, colțurile rezalitelor sunt prevăzute cu apareiaj.

Fațada dinspre grădină, construit în spiritul feminin, conține elementele corespunzătoare epocii. Fiecare element arhitectural, decorație conține formele curbate, rotunjite, care reflectă felul jucăuș și luminozitatea. Elementele dominante ale fațadei sunt pavilioanele pătrate, care deasupra cornișei de streașină, se transformă în turnuri octogonale decorate cu grilaje din fier forjat, acoperite cu elemente în formă de clopot. Aceste turnuri sunt accentuate de decorațiuni din tencuială.

Între pilaștri cu capitel ionic se observă ferestre înguste, respectiv ferestre oarbe. Zona centrală a fațadei, între pavilioane, este determinată de ferestre mari cu secțiune semicirculară, care se despart tot de niște pilaștri cu capitel ionic. Aria aflată deasupra ușii semicirculare este ornată cu coroane de dafin. Pe marginile fațadei dinspre grădină se află câte o fereastră cu motive florale. Secțiunile aflate între cele două câmpuri conțin diferite ornamente: coroană de flori, ghirlandă, motivul scutului și panglici, iar colțurile sunt prevăzute cu apareiaj. Fațadele laterale, asemenea fațadei principale, sunt construite tot în stil clasicist. Suprafața acestora este delimitată de ferestre simple, cu închidere cu timpanon și ancadramente pronunțate. Clădirea etajată este completată de încăperile rezalitelor și a pavilioanelor.                                                                                            (sursa: http://www.castelintransilvania.ro/)

Anunţ Concurs/Examen 6

A N U N Ţ

Primăria Comunei Ozun, in perioada 17.04.2015 – 22.04.2015 organizează concurs (examen) pentru ocuparea funcţiei vacante de:

Poliţist local, clasa III, grad profesional asistent, nivelul studiilor M, la Compartimentul disciplină în construcţii, afişaj stradal şi protecţia mediului.

Mai multe informaţii AICI

Anunţ Concurs/Examen 4

A N U N Ţ

Primăria Comunei Ozun, in perioada 19.01.2015 – 22.01.2015 organizează concurs (examen) pentru ocuparea funcţiei vacante de:

1. Poliţist local, clasa I, grad profesional superior, nivelul studiilor S, la Compartimentul ordine publică, circulaţie şi evidenţa populaţiei

2. Poliţist local, clasa I, grad profesional principal, nivelul studiilor S, la Compartimentul ordine publică, circulaţie şi evidenţa populaţiei

3. Poliţist local, clasa I, grad profesional asistent, nivelul studiilor S, la Compartimentul disciplină în construcţii, afişaj stradal şi protecţia mediului

Mai multe informaţii AICI

Trasarea parcelelor din Ozun Septembrie 2014

A N U N Ţ

PRIMĂRIA COMUNEI OZUN ADUCE LA CUNOŞTIINŢA PROPRIETARILOR DE TERENURI AGRICOLE DIN EXTRAVILANUL LOCALITĂŢII OZUN, CĂ ÎN DATA DE  1 SEPTEMBRIE 2014 ÎNCEPE TRASAREA PE TEREN A PARCELELOR.
PROGRAMAREA PE ZILE ŞI PE TARLALALE POATE FI CONSULTATĂ PE TABELUL ALĂTURAT SAU SUB FORMĂ DE HARTĂ LA SEDIUL PRIMĂRIEI.
VĂ RUGĂM SĂ VĂ PREZENTAŢI LA FAŢA LOCULUI PENTRU A PRELUA LIMITELE TRASATE PRECUM ŞI SCHIŢA DE TRASARE.
CONTESTAŢIILE POT FI DEPUSE ÎN SCRIS LA SEDIUL PRIMĂRIEI ÎN PERIOADA 22 SEPTEMBRIE – 6 OCTOMBRIE 2014.

Tabel programare

Vânzări terenuri agricole