Sub construcţie
Instituţii sociale
Fundația creștină, caritativă Diakonia este o organizaţie non-profit având la bază sistemul de valori creștine. Printre misiunile fundației sunt: ocrotirea vieții, acordarea unui ajutor profesional persoanelor cu probleme de sănătate şi sociale, fără orice fel de discriminare. Diakonia acționează pentru întărirea simţului civic și de răspundere individuală și colectivă. prin munca lor urmăresc dezvoltarea sistemului de servicii sociale și instituționale, reprezentând serviciului caritativ al Eparhiei Reformate din Ardeal.
Proiectul social de îngrijire la domiciliu se adresează persoanelor în vârstă, bolnavilor cronici, persoanelor imobilizate, izolate sau cu dizabilităţi. La cererea nevoiaşului sau familiei acestuia echipa de îngrijire la domiciliu îi informează, îi vizitează şi efectuează îngrijirile dorite sau tratamentele medicale indicate de medicului de familie. Criteriul de selecţie în cazul persoanelor asistate este gradul lor de dependenţă socio-medical, respectiv lipsa concomitentă a unui suport şi ajutor adecvat din partea familiei sau a altor persoane ori organizaţii.
Serviciile acordate:
Asistenţa la domiciliu se realizează prin trei teritorii de intervenţie după cum urmeză:
Îngrijire de bază:
- toaletă general sau parţială, spălarea părului,
- schimbarea lenjeriei, hainelor,
- aranjarea patului,
- tăierea unghiilor,
- a părului,
- bărbierit,
- ajutor în alimentaţie,
- sfaturi de îngrijire.
Îngrijire medicală:
- măsurarea glicemiei,
- masurarea tensiunii arteriale,
- administrarea injecţiilor,
- tratarea plăgilor, pansare,
- spălătura auriculară,
- fixarea sau schimbarea,
- sondei vezicale,
- mobilizare, masaj, plimbare,
- sfaturi şi îndrumare medicală
Îngrijire socială:
- cooperare în activităţi casnice,
- deplasare la farmacie,
- controlul administrării medicamentelor,
- ajutor în relaţia pacient-medic de familie,
- dotare cu unelte, ajutătoare specifice bolii
- vizite, îndrumare,
- informare,
- dotare cu material sanitare sau de îngrijire specific, servicii de spălătorie
Beneficiarii programului:
Beneficiarii serviciului de îngrijire socio-medicală la domiciliu ai Fundaţiei noastre se pot diferenţia în trei categorii:
- Anchetă socială (date personale a asistatului, datele personale a persoanei de contact, evaluare socială: locuinţa clientului, starea economico-financiară, relaţiile sociale, probleme speciale, nevoi identificate,evaluare medicală: boli de care a suferit cu relevanţă pentru starea lui actuală, alergii, boli diagnostizate în prezent, medicaţie, recomandări a medicului de familie, nevoi identificate)
- Plan de îngrijiri
- Contract de furnizare a serviciului de îngrijire la domiciliu
2. Asistaţi ambulanţi/ocazionali: Pe lângă asistaţi permanenţi avem solicitări ocazionale, la pacienţi ambulanţi. La aceste cereri oferim serviciile noastre similare cu cei ai asistaţilor permanenţi, înregistrati. Ei reprezintă un număr important de beneficiari, pentru că se adresează serviciului nostru neavând alte resurse. Serviciul nostru este prezent zilnic în sate izolate, unde medicul de familie sau personal competent de îngrijire nu se deplasează, sau doar o dată pe săptămână.
3. Asistaţi dotaţi cu unelte auxiliare specifice bolii sau alte materiale ajutătoare (cârje, scaun WC, cărucior, pat cu saltea, materiale de incontinenţă, saci stoma, saci urinari)
Persoana de contact – comuna Ozun:
Karácsony Erika
Asistent medical
0736348231
0723684938
Poliţia locală
Număr unic pentru apeluri de urgență este 112
Poliția Locală: Ördög László – 0754 073 972
Adresa: Ozun, str. Kispál, nr. 599
Mersul autobuzelor
Autóbuszjáratok Dobolló – Sepsiszentgyörgy
Curse autobus Dobârlău – Sfântu Gheorghe
|
Bikfalva – Bicfalău (Ortodox templom előtt – în fața bisericii Ortodoxe) |
Uzon – Ozun (központ – centru) |
Sepsiszentgyörgy – Sfântu Gheorghe (Codreanu buszmegálló, söröző – stația de autobus Codreanu, berărie) |
|
6:10 |
6:20 |
6:40 |
|
8:10 |
8:20 |
8:40 |
|
12:10 |
12:20 |
12:40 |
|
14:55 |
15:05 |
15:20 |
Autóbuszjáratok Sepsiszentgyörgy – Dobolló
Curse autobus Sfântu Gheorghe – Dobârlău
|
Sepsiszentgyörgy – Sfântu Gheorghe |
Uzon – Ozun (központ – centru) |
Bikfalva – Bicfalău (Ortodox templom előtt – în fața bisericii Ortodoxe) |
|
|
Codreanu buszmegálló- stația de autobus Codreanu |
söröző -berărie |
||
|
7:30 |
7:32 |
7:45 |
7:55 |
|
11:30 |
11:32 |
11:45 |
11:55 |
|
14:05 |
14:07 |
14:20 |
14:35 |
|
16:15 |
16:17 |
16:30 |
16:45 |
Autóbuszjáratok Bodzaforduló – Sepsiszentgyörgy
Curse autobus Intorsura Buzăului – Sfântu Gheorghe
|
Bikfalva – Bicfalău (Ortodox templom előtt – în fața bisericii Ortodoxe) |
Uzon – Ozun (központ – centru) |
Sepsiszentgyörgy – Sfântu Gheorghe (Codreanu buszmegálló, söröző – stația de autobus Codreanu, berărie) |
|
6:50 |
7:00 |
7:20 |
|
9:50 |
10:00 |
10:20 |
|
14:50 |
15:00 |
15:20 |
Autóbuszjáratok Sepsiszentgyörgy – Bodzaforduló
Curse autobus Sfântu Gheorghe – Intorsura Buzăului
|
Sepsiszentgyörgy – Sfântu Gheorghe |
Uzon – Ozun (központ – centru) |
Bikfalva – Bicfalău (Ortodox templom előtt – în fața bisericii Ortodoxe) Codreanu buszmegálló- stația de autobus Codreanu |
|
|
Codreanu buszmegálló- stația de autobus Codreanu |
söröző -berărie |
||
|
8:00 |
8:02 |
8:10 |
8:15 |
|
13:00 |
13:02 |
13:10 |
13:20 |
|
16:00 |
16:02 |
16:10 |
16:20 |
Autóbuszjáratok Szentivánlaborfalva – Sepsiszentgyörgy
Curse autobus Sântionlunca – Sfântu Gheorghe
|
Szentivánlaborfalva- Sântionlunca |
Uzon – Ozun (központ – centru) |
Sepsiszentgyörgy – Sfântu Gheorghe (Codreanu buszmegálló, söröző – stația de autobus Codreanu, berărie) |
|
06:10 |
06:15 |
06:35 |
|
07:00 |
07:05 |
07:25 |
|
08:00 |
08:05 |
08:25 |
|
09:55 |
10:00 |
10:20 |
|
13:30 |
13:35 |
13:55 |
|
14:40 |
14:45 |
15:05 |
|
16:00 |
16:05 |
16:25 |
|
16:50 |
16:55 |
17:15 |
Autóbuszjáratok Sepsiszentgyörgy – Szentivánlaborfalva
Curse autobus Sfântu Gheorghe – Sântionlunca
|
Sepsiszentgyörgy – Sfântu Gheorghe (Codreanu buszmegálló, söröző – stația de autobus Codreanu, berărie) |
Uzon – Ozun (központ – centru) |
Szentivánlaborfalva- Sântionlunca |
|
06:35 |
06:55 |
07:00 |
|
07:30 |
07:50 |
07:55 |
|
09:30 |
09:50 |
09:55 |
|
12:00 |
12:20 |
12:25 |
|
14:15 |
14:35 |
14:40 |
|
15:05 |
15:25 |
15:30 |
|
16:25 |
16:45 |
16:50 |
|
17:20 |
17:40 |
17:45 |
Mersul trenurilor
| Numar de trenuri care trec prin statia Ozun: 15 |
|---|
| Plecari |
| Rang | Tren | Ora plecare | In directia |
|---|---|---|---|
| P | 4501 | 4:35 | Brasov 4:03 – Ozun 4:34 – Sfintu Gheorghe 4:43 – Baile Tusnad 5:30 – Miercurea Ciuc 6:18 – Siculeni 6:32 – Izvoru Oltului 7:06 – Gheorghieni 7:52 – Deda 9:46 |
| P | 4582 | 5:17 | Sfintu Gheorghe 5:10 – Ozun 5:16 – Brasov 5:50 |
| P | 4502 | 6:50 | Siculeni 5:08 – Miercurea Ciuc 5:17 – Baile Tusnad 5:54 – Sfintu Gheorghe 6:41 – Ozun 6:49 – Brasov 7:22 |
| P | 4503 | 6:52 | Brasov 6:10 – Ozun 6:42 – Sfintu Gheorghe 7:00 – Baile Tusnad 7:59 – Miercurea Ciuc 8:37 – Siculeni 8:48 – Izvoru Oltului 9:19 |
| P | 4581 | 8:20 | Brasov 7:42 – Ozun 8:19 – Sfintu Gheorghe 8:28 |
| P | 4504 | 8:40 | Deda 2:39 – Gheorghieni 4:49 – Izvoru Oltului 5:30 – Siculeni 5:59 – Miercurea Ciuc 6:12 – Baile Tusnad 7:33 – Sfintu Gheorghe 8:31 – Ozun 8:39 – Brasov 9:12 |
| P | 4011 | 11:41 | Brasov 11:08 – Ozun 11:40 – Sfintu Gheorghe 11:49 – Baile Tusnad 12:37 – Miercurea Ciuc 13:15 – Siculeni 13:26 – Izvoru Oltului 13:56 – Gheorghieni 14:42 – Deda 16:49 – Tirgu Mures 18:25 |
| P | 4584 | 13:18 | Sfintu Gheorghe 13:11 – Ozun 13:17 – Brasov 13:51 |
| P | 4506 | 15:13 | Izvoru Oltului 12:56 – Siculeni 13:22 – Miercurea Ciuc 13:37 – Baile Tusnad 14:14 – Sfintu Gheorghe 15:04 – Ozun 15:12 – Brasov 15:46 |
| P | 4583 | 15:15 | Brasov 14:32 – Ozun 15:05 – Sfintu Gheorghe 15:24 |
| P | 4015 | 16:34 | Brasov 16:02 – Ozun 16:33 – Sfintu Gheorghe 16:42 – Baile Tusnad 17:34 – Miercurea Ciuc 18:23 – Siculeni 18:34 – Izvoru Oltului 19:07 – Gheorghieni 20:04 – Deda 22:12 – Tirgu Mures 23:46 |
| P | 4014 | 17:20 | Tirgu Mures 10:37 – Deda 11:54 – Gheorghieni 14:18 – Izvoru Oltului 14:57 – Siculeni 15:23 – Miercurea Ciuc 15:35 – Baile Tusnad 16:12 – Sfintu Gheorghe 17:11 – Ozun 17:19 – Brasov 17:53 |
| P | 4586 | 18:12 | Sfintu Gheorghe 18:05 – Ozun 18:11 – Brasov 18:45 |
| P | 4505 | 20:20 | Brasov 19:49 – Ozun 20:19 – Sfintu Gheorghe 20:28 – Baile Tusnad 21:23 – Miercurea Ciuc 22:02 – Siculeni 22:34 |
| P | 4016 | 21:37 | Tirgu Mures 14:20 – Deda 15:39 – Gheorghieni 18:26 – Izvoru Oltului 19:13 – Siculeni 19:42 – Miercurea Ciuc 19:54 – Baile Tusnad 20:40 – Sfintu Gheorghe 21:29 – Ozun 21:36 – Brasov 22:08 |
Aşezare, căi de acces
Localitatea Ozun este situat în partea sudică a Câmpului Frumos, la 9 km distanţă de Mun. Sfântu Gheorghe, pe malul drept al Râului Negru, la o altitudine de 515 m, de-lungul drumului public E-574 (DN11). Ca centru comunal administrativ, îi aparţin şase sate: Sântionlunca, Lisnău, Bicfalău, Lunca Ozunului, Măgheruş, Lisnău-Vale. Conform recensământului din anul 2002, comuna Ozun are o populaţie de 4.575 locuitori, din care 2.565 de persoane locuiesc în localitatea Ozun.
Mersul trenurilor
Curse de autobuz
Admin
Admin
Alte documente
1 ACTUL CONSTITUTIV AL ASOCIATIEI GAL PROGRESSIO
2 STATUT
Anexa nr 1 Act constitutiv
Anexa nr 1 Statut
Anexa nr 2 Act constitutiv
Proiecte de hotărâri publicate pe baza legii 52/2003
planul de achizitii 2010.doc
proiecte nerambursabile.doc
PUZ Benedek.doc
PUZ Lukacs.doc
PUZ Torok Andras.doc
PUZ Vega Real.doc
taxa ocupare loc public.doc
taxa zilele comunei.doc
Situatia de achizitii-WEB.doc
Demeter Miklós
Demeter Mikló
Fazakas Sándor
Fazakas Sándor
Pál János
Pál János
Szabó Imre
Szabó Imre
Péter Alpár
Péter Alpár
Hotarari 2013
01 impozite si taxe 2013.doc
02 presedinte de sedinta.doc
03 reabilitare camin cult.doc
04 reabilitare terenuri de sport.doc
05 pasunat 2013.doc
06 sediu asoc. tineri santion.doc
07 relatii externe si interne.doc
08 audienta.doc
09 avocat Gerloczy.doc
10 abrogare hotarari.doc
11 prelungire PUG.doc
12 documentatie bloc7.doc
13 manifestare culturala.doc
14 avocat Dragici.doc
15 cont de excutie 2011-4.doc
16 buget aprobare.doc
17 planul de achiziti.doc
19 aparare impotriva incendiilor.doc
20 aparare incendii corelate cu riscuri locale.doc
21 donatie parc de copii.doc
22 proiecte nerambursabile.doc
23 imprumut Ozun 2013.doc
24 material lemnos.doc
25 documentatie bloc7.doc
26 Regulament apa si canalizare.doc
27 presedinte de sedinta.doc
28 cont de excutie 2011-4.doc
30 zilele comunei.doc
31 cetatean de onoare.doc
32 material lemnos.doc
33 relatii externe si interne.doc
34 pasunat 2013 modositva.doc
35 material lemnos vanzare.doc
36 Registru agricol.doc
37 avocat steag.doc
38 buget rectificare.doc
39 documentatie pivnita.doc
40 arcons.doc
41 contract vanatori.doc
42 mod planul de achizitti.doc
43 buget rectificare.doc
44 credit prelungire.doc
45 PUZ ansamblu locuinte.doc
46 intabulare statie de epurare.doc
47 avocat Dragici.doc
48 dezmembrare garaj.doc
49 zilele culturii.doc
50 organigrama si stat aparat.doc
51 modificare HCL 25.doc
52 buget rectificare.doc
53 europa pentru cetateni.doc
54 presedinte de sedinta.doc
55 cont de excutie 2013-2.doc
56 buget rectificare.doc
57 zilele recoltei.doc
58 colaborare.doc
59 tarif apa santion.doc
60 inchiriere teren si constructii.doc
61 validare dispozitie.doc
62 modificari domeniul public.doc
63 comunitara.doc
64 revocare 45.doc
65 mod organigrama si stat aparat.doc
66 compl. zilele recoltei.doc
67 reyiliere unilaterala.doc
69-72 credit.doc
73 imprumut Ozun 2013 modificat.doc
74 avocat Nagyosi.doc
75 presedinte de sedinta.doc
76 cont de excutie 2013-3.doc
77 buget rectificare.doc
78 mod planul de achizitti.doc
79 PUZ ansamblu locuinte.doc
80 nitrat plan local.doc
81 cotizatie asociatie deseuri.doc
82 modificare eco sepsi.doc
83 modificare eco sepsi.doc
84 craciun.doc
85 buget rectificare.doc
86 taxe si impozite 2014.doc
87 modif chirii.doc
88 SVSU voluntari.doc
89 plan de scolarizare.doc
90 cadouri.doc
