Sport

Fără categorie

Asociația Sportivă “VENUSZ OZUN”

https://www.facebook.com/venuszozun

Asociația Sportivă “VENUSZ OZUN”, persoană juridică, organizată ca instituție de sine stătătoare, cu sediul în loc. Ozun, str. Gabor Aron, nr. 104, județul Covasna, cod fiscal 31452073, a fost preluată la data de 17.07.2018, în scopul organizării, conducerii si dezvoltării activității sportive la ramura de sport: fotbal, cu activitate preponderentă în fotbalul juvenil si seniori.

Asociația Sportivă “VENUSZ OZUN” este finanţată din venituri proprii şi din venituri provenite din diverse proiecte finanţate de la bugetul consiliului local al primăriei Ozun, având ca obiect de activitate performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne si internaţionale a sportivilor.
Scopul nostru este crearea şi dezvoltarea unui mediu propice desfăşurării activităţilor sportive de masă (fotbalul în principal), totul bazat pe principiul fair-play-ului, valori morale, performanţă, combativitate pozitivă, management bazat pe rezultate, autosusţinere, voluntariat, implicare socială coroborat cu valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie care să asigure autodepăşirea continuă, realizarea de recorduri naţionale şi internaţionale, precum şi obţinerea victoriei.

Obiectivele:
• a se încuraja practicarea activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu de cât mai mulţi copii şi tineri
• promovarea fotbalului în localitatea Ozun
• promovarea tinerilor fotbalişti, la nivel local, judeţean şi naţional
Pentru atingerea scopului propus, am pornit de la implicarea copiilor în activităţi sportive organizate, ce pot constitui o alternativă la modelele de comportament învăţate, precum şi oferirea posibilităţii de responsabilizare şi valorizare.
În momentul de faţă clubul Venusz Ozun îşi desfăşoară programele de antrenament cu personal specializat în fotbal, respectiv cu trei antrenori licenţiaţi în fotbal pe diferite categorii, astfel:
– Lazăr Mihail – antrenor cu Licenţa A, specializat la Şcoala Federală de Antrenori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal și Formator de antrenori FRF
– Szabo Szilard – instructor sportiv cu Licenţa C UEFA
– Foof Ervin – instructor sportiv cu Licența C UEFA
Clubul are un parteneriat cu clubul de fotbal al A.S. Atletico Steaua de unde provin cei mai buni jucători capabili de a juca la echipa de seniori, acest club fiind specializat în pregătirea copiilor și juniorilor, având rezultate remarcabile la nivel local și național.

Dorim să vă prezentăm mai jos cele mai importante realizări ale noastre, până în momentul actual:
• Participăm de anul trecut în campionatul organizat de Asociația Județeană de Fotbal Covasna, cu rezultate foarte bune, în primul sezon am ratat play-offul la un singur gol;
• Promovăm fotbaliştii foarte tineri fiind probabil, din ceea ce cunoaștem noi, singura echipă din țară la care au debutat un număr de 4 sportivi cu vârsta de 14 ani, chiar cu ocazia zilei lor de naștere, sportivi care au și marcat goluri în meciul respectiv;
• Am avut un parcurs bun în Cupa României;
• În vara anului 2020, ar fi trebuit să se organizeze pentru a doua oară de la preluarea clubului Finala Cupei României pe județ, pe stadionul Szentpali Geza din Ozun;
• În anul 2020 clubul a avut din nou ca obiectiv accederea în play-off și promovarea în liga a IV-a, fapt care s-a realizat în doi ani de la preluarea echipei;
• În prezent clubul nostru are legitimaţi un număr de 25 de jucători;
• Am organizat zilele sportive ale comunei Ozun care au fost un succes, copiii participând la tot felul de concursuri, au primit diplome, medalii și diverse premii de participare;
• Au fost efectuate demersuri privind implementarea unui proiect A.F.I.R. pentru Clubul Venusz Ozun privind achiziția de bunuri necesare bunei dezvoltări a asociației sportive în valoare de 9.500 euro (tractor de tuns iarba, echipamente sportive, etc), proiect care s-a materializat la sfârșitul acestui an, fiind din punctul nostru de vedere o realizare importantă pentru dezvoltarea asociației sportive;
• Tot la sfârșitul acestui an s-a reușit achiziționarea unui echipament complet de joc format din tricou, șort, jambieri, treninguri și mingi pentru noul sezon.
• O nocturnă unde să ținem antrenamente și cel puțin meciuri amicale datorită Covid.

OBIECTIVE PENTRU VIITOR:
• În termen de trei ani dorim să creăm o echipă competitivă, omogenă, locală și tânără;
• În sezonul 2024 – 2025 ne dorim să promovăm în liga a III – a, cu un lot de sportivi formați de noi, dar acest obiectiv va avea nevoie de sprijin financiar, având în vedere cheltuielile mari care vor fi ocazionate odată cu acest efectuarea acestui pas spre performanţă, o performanță uriașă, din punctul nostru de vedere, pentru comuna Ozun și pentru locuitorii acesteia.

LOTUL ACTUAL DE JUCĂTORI
1 TOMA Viorel Ion
2 TANCZOS Andor Szilard
4 ZOLTANI Csaba
5 SIPOS Istvan Szabolcs
6 GAVRILĂ Ionuț Adrian
7 KEREKES Zsolt
8 DANI Tibor Joszef
10 RAB Ion
11 SZABO Szilard
18 CIOBANU Vlad Nicolae
19 GAL Jozsef Tobias
23 FICUȚ Valentin
13 PATAKI Lajos
12 BANFI Gyorgy
3 SZABO Tihamer
9 CSIKI Szabolcs
15 ZOLTANI Janos
20 ONEA Radu Gheorghe
16 TODOR Octavian Constantin
17 LAZĂR Mihail
Antr. LAZĂR Mihail

KÖZÉRDEKÜ, HASZNOS INFORMÁCIÓK 2021.01.20

• 2020 december 18. dátummal kezdődően, a szentivánlaborfalvi szennyvízhálózat működtetése átkerült az uzoni Polgármesteri Hivataltól a sepsiszentgyörgyi Közművek RT –hez. A vezetékes ivóvizet használó személyek (háztartások), kötelesek rácsatlakozni a szennyvízhálózatra (ha létezik csatornahálózat a háztartásuk előtt) és ez irányban egy kiegészítő okiratot kell majd aláírjanak a közszolgáltatást végző céggel.

• 2020 decemberében megtörtént a lisznyói és a bikfalvi ivóvízrendszerek átvétele a kivitelező Tricomserv KFT cégtől és 2021 januárjában elkezdődik a fent említett rendszerek üzemeltetés céljából történő átadása a sepsiszentgyörgyi Közművek RT –nek. Minden háztartás előtt létezik rácsatlakozási akna, vízórával ellátva, amely indexe 000 volt. Azon személyek, akik engedély nélkül eddig használták az ivóvizet, kötelesek annak ellenértéket kifizetniük a vízóraállása szerint. A szolgáltatás még nincs elindítva, de a rácsatlakozásokat el lehet kezdeni! Az ivóvíz-szolgáltatás, együtt fog elindulni a szennyvízszolgáltatással, remélhetőleg 2021 február vagy március folyamán. Nem lehet csak az ivóvíz szolgáltatást igényelni a szennyvízszolgáltatás nélkül (kivétel azon utcák háztartásai, ahol még nincsen kialakítva a csatornarendszer).

• Figyelembe véve az egyre több panaszt, 2021 tavaszától kezdődően a mezőgazdasági utak folyamatosan ki lesznek igazítva, ugyanis vannak gazdák, akik a jóérzés határát átlépve folyamatosan vagy elszántsák és bevetik a mezei út egy részét, vagy pedig szántáskor kiszántsák / felszántsák a közutat. A mezei út kiigazítása magával vonja az útban létező bármilyen kultúra elnyomását, illetve a gazda számonkérését is.

• A 2021. évben is, a fehér alapon fekete számmal rendelkező mezőgazdasági traktorok tulajdonosai 75 % -os adókedvezménybe részesülnek, amelyet kötelesek írásban kérni a Polgármesteri Hivatalban, ellenkező esetben elesnek a fenti kedvezménytől.

• A háztartások / lépcsőházak előtti járda (ahol van), valamint az esővíz elvezető sánc takarítása, hótalanitása a háztartásban lakok kötelessége, ennek elvégzését a Helyi Rendőrség munkatársai fogják követni. Az esetleges problémák elkerülése végett, tisztelettel kérünk mindenkit, hogy tartsák rendben a fent említett járda és esővíz-elvezető szakaszokat.

Expoziție artizanat

Anunț finanțare proiecte 2022

Comuna Ozun anunţă concurs de finanțare a proiectelor pentru culte religioase, asociaţii şi fundaţii constituite conform legii cu sediul în comuna Ozun, pentru programele desfăşurate în anul 2022 în activităţi nonprofit de interes general, cultură, educaţie, sport, religie, precum și pentru organizarea manifestării Zilele Comunei Ozun.

Beneficiarul trebuie să aibă o contribuție de 10% din valoarea totală a finanțării. Criteriul pentru organizarea manifestărilor este ca ONG-ul să aibă realizări semnificative în ultimii 2 ani pe plan cultural –educațional. Solicitanții trebuie să dovedească că au îndeplinit obligațiile de plată exigibile a impozitelor și taxelor către stat, a contribuției pentru asigurările sociale de stat precum și a impozitelor și taxelor locale.

Proiectele se depun până la data de 30.03.2022 orele 10.00. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Primăria Comunei Ozun, str. Gabor Aron, nr. 75., tel./fax: 0267/331002.
Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea VI-a, nr. 39/25.02.2022.

FORMULAR SOLICITARE SPRIJIN 2022

INVITAȚIE: 2022.02.14 – La forum sătesc

Stimați cetățeni,
Primăria comunei Ozun, vă informează și pe această cale, că în cadrul Proiectului Național de înregistrare a imobilelor în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară ( CADASTRU GRATUIT) au fost demarate lucrările de cadastrare a imobilelor din comuna Ozun.
Pentru informarea cetățenilor cu privire la demersul lucrărilor, Primăria va organiza forumuri sătești în fiecare localitate aparținătoare comunei Ozun, forumuri la care vor participa reprezentanți din partea societății executante SC CAR TOP SRL și din partea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara (OCPI) Covasna.

ANUNȚ 2022.02.11 – Transparența decizională

Primăria comunei Ozun, în baza art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare, aduce la cunoştinţă publică următorul proiect de hotărâre:

– Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al comunei Ozun a imobilului (teren) situat în Comuna Ozun, satul Bicfalău fn.

Propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre se pot depune începând cu data de 11.02 – 21.02.2022, ora 8:00, la registratura Primăriei comunei Ozun sau pe adresa de e-mail primaria@ozun.ro.

Formularul digital pentru intrarea în România

Începând din 20 decembrie 2021, formularul digital de intrare în România poate fi completat electronic, accesând site-ul https://plf.gov.ro/

 

Cine completează Formularul digital de intrare în România?

Formularul se completează de către toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.

Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?

Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății.
Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.

Când completez formularul?

Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit.

Ce se întâmplă cu cetățenii care vor veni fără plf?

Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Necompletarea Formularului digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Cine verifică plf-ul în punctele de frontieră?

La intrarea în țară, după verificarea cărții de identitate/pașaportului, în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.

Dacă sunt persoane din aceeași familie care călătoresc împreună, completează toți formularul?
În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți membrii familiei.

Minorii completează formularul?

Pentru minorii care intră pe teritoriul României, obligația de a completa formularul revine părinților, tutorelui sau reprezentatului legal.

Ce date introduc în formular?

1.    CNP și celelalte date de călătorie pentru cetățenii care călătoresc cu carte de identitate românească.
2.    Datele din pașaport sau din cartea de identitate, pentru persoanele care nu călătoresc în baza cărții de identitate românești.
Informațiile referitoare la mijloacele de transport sunt cele de pe biletele de călătorie.

Trebuie să introduc toate țările prin care am trecut?

În formular se introduc datele despre țara în care am călătorit, dar și cele ale țărilor pe care le-am tranzitat în ultimele 14 zile. Declararea unor date false în Formularul digital de intrare în România intră sub incidența prevederile Codului Penal și se pedepsește conform legii.

Dacă am greșit, pot edita formularul?

Odată salvat, formularul nu mai poate fi modificat. Dacă doriți să actualizați informațiile din formular, puteți să îl completați încă o dată și să salvați.
Toate formularele pe care le-ați completat la intrarea în țara noastră pot fi vizualizate în meniul „Listă formulare” din aplicație.

Ce se întâmplă cu formularele după completare?

Formularul ajută personalul medical să realizeze anchetele epidemiologice și să asigure măsurile sanitare în sprijinul populației.

Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Unde se stochează datele din formular?

Toate formularele se stochează în infrastructura de comunicații a statului român. Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.

Cine are acces la datele personale completate în formular?

Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în România.

Dacă nu am adresă de e-mail cum completez formularul?

Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale.